Stațiunea
Uricani ⛏️

Zeița primordială GAIA

Gaea (GAIA / Gaya) zeița primordială, zeița pământului, care a existat înaintea vreunuia dintre ceilalți zei și zeițe. GAIA este zeița mamă a Pământului, creatoarea zeilor, a lumii și a oamenilor în mitologia geto-dacilor.

GAIA a fost, atât în ​​mitologia română cât și în cea greacă, zeița primordială, o personificare a planetei Pământ. În legendele grecești, ea era considerată figura centrală din care au fost creați alți zei. Este o poveste plină de sensuri ascunse, poate, după anumite credințe, personificări ale unor epoci istorice sau regiuni geografice.

Pe de altă parte, mitologia românească s-a păstrat mai ales în balade, basme, cântece și expresii tradiționale, chiar și obiceiuri, fără interconexiuni aparente. Aceste mituri misterioase provin din vremuri imemoriale și până în zilele noastre. Unele dintre ele înfățișează o zeiță-mamă care își aduce copiii pe lume, care le oferă un corp și le oferă ocazia de a experimenta această lume. Această ființă primordială este, de asemenea, cea care își poate duce copiii nemuritori în viața de apoi.

„fie ca GAIA să te ia”

De exemplu, să ne uităm la zicala populară românească, pe care o vom reda aici ca: „fie ca GAIA să te ia”, unde „gaia” este aparent înțeles ca moarte. Aceasta ar putea avea un sens secundar, ezoteric, care stă la baza nivelului evident, aparent, pentru că filosofia morții este atât de diferită acum, spre deosebire de acum 2000 de ani. Geto-Dacii aveau un alt fel de percepție cu privire la acest concept, moartea a fost doar o trecere la o treaptă superioară, nu era nimic periculos în această trecere și nicio teamă.

Herodot, istoricul grec, a declarat, referindu-se la daci, că ei „cred că sunt nemuritori”, acest aspect fiind bine cunoscut despre geto-daci. Deci, această dorință veche-nouă, era pozitivă atunci, negativă acum, pentru că trăim într-o cultură diferită.

Este o poveste plină de sensuri ascunse, poate, după anumite credințe, personificări ale unor epoci istorice sau regiuni geografice. Pe de altă parte, mitologia românească s-a păstrat mai ales în balade, basme, cântece și expresii tradiționale, chiar și obiceiuri, fără interconexiuni aparente.

Aceste mituri misterioase provin din vremuri imemoriale și până în zilele noastre.

Vâlva minelor

& ✨ aurul agatârșilor ✨

În cele mai multe zone din ţară, vâlva este considerată un duh rău; în Ţara Moţilor, textele folclorice caracterizează vâlvele destul de confuz, cel mult ca nişte femei fabuloase, fără identitate precisă, peregrinând noaptea pe dealuri şi aducând cu ele maleficul; ele pot fi alungate doar cu fumul rezultat din arderea crenguţelor de cătină roşie, pe care le aprind copiii în scop de a îndepărta duhurile rele. Dintre aceste vâlve, puține au caracter benefic, dispunând de o mare forţă şi controlând fenomene-le atmosferice (trăsnet, grindină, furtună, ploi torenţiale) printr-o luptă corp la corp cu norii, pe care îi înving, ferind astfel satele de calamităţi.

Deasemenea, în unele tradiții, Vâlva minelor este asimilată cu Sfânta Varvara, patroana minerilor, celebrată pe 4 decembrie. Acestă întruchipare fabuloasă este prezentă în credinţele oamenilor din Munţii Apuseni, unde este stăpâna minelor de aur. Mulţi cred că baia care nu are vâlvă nu are aur.

“Își pune ochii pe câte un fecior mai zdravăn și când îl întâlnește singur prin vreun colț de știolnă, i se arată… Feciorul rămâne uimit de atâta frumusețe și nu poate scoate nicio vorbă. Atunci ea îl mângâie și îl dezmiardă, spune că i-i drag de el și că are să-i arate pe unde să cerce aur. Și așa se pomenesc unii deodată în belșug. Dar Vâlva le cere un singur lucru: să nu spună la suflet de om că au dat față cu ea, că dacă vor cuteza să-și caște gura sunt pierduți. Și vezi cum e omul, când dă de noroc: nu știe să-și pună straje gurii; și-apoi Vâlva îl sugrumă ca pe niște pui de vrabie.

… pe urmă tot ei îi pare rău, că ce ți-e drag, tot drag îți rămâne; și după ce a omorât un om, dă aur din belșug celorlalți, ca să-și ispășească păcatul. De aceea e credința la băieși că dacă omoară baia vreun om, dăm de aur!” Tudor Pamfile, 1916.

Stațiunea Uricani ⛏️ Aurul Geto-Dacilor ✨