O surpriză din 1484
Legătura dintre ✟ om și divinitate ✟
Prin Ținutul Momârlanilor la Nedeia din Poiana Muierii împreună cu 🐑 Fluierașul Petru Băran 🐑 și 📚 Scriitoarea Mirela Cocheci 📚 Nedeile prilejuiau întâlnirea în voie a românilor de pe ambii versanţi ai Carpaților, de aceea, așa după cum susţinea N. Dragomir în volumul Din trecutul oierilor mărgineni din Sălişte și comunele din jur (Cluj, 1926), aceste nedei, “trebuia să fi avut un înțeles mult mai adânc și nici nu exagerăm dacă le atribuim, se înţelege, în cadru mai restrâns – un rol național”.
Legăturile dintre românii de o parte și de alta a Carpaților sunt la fel de vechi ca şi poporul. Tradiția seculară a ciobanilor din Ținutul Momârlanilor, ce își întinde rădăcinile la confluența județelor Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea și Hunedoara (pe Transalpina), revine în acest an 2024 cu Nedeia de la Poiana Muierii, Munții Șureanu. Poiana Muierii se distinge printr-o puternică simțire a ancestralității și continuității. Prima documentare a acestei nedei carpatine datează din anul 1484, subliniind tradiția și importanța culturală a locului.
În apropiere se află Vârful lui Pătru, cel mai înalt vârf din Munții Șureanu, cu o altitudine de 2130 metri. Vârful lui Pătru este asociat cu transhumanța, tradiția pastorală din trecut specifică regiunii. Acesta are de asemenea o semnificație specială pentru momârlani, fiind considerat un munte sacru, legătura dintre om și divinitate ✟ Kogayonul Momârlănesc ✟