Despre strămoşi
@ Vasile ȘUȘCA

Tezaur VIU Uman al Maramureşului ۞

Cuvântul MOȘ face parte din termenii care marchează rudenia în linie dreaptă. În esenţa lui, cuvântul MOȘ este polisemic şi de circulație generală în limba română și în dialectele românești sud-dunărene, cu sens de bază, de om bătrân, de moșneag și uncheș. Denumește (la plural) seria ascendenţilor mai indepărtaţi, generațiile vechi, bătrânii, strămoşii. Înaintaşul din cele mai îndepărtate timpuri al unei familii, al unui neam, străbunic, străbun.

Din moşi strămoşi din timpurile cele mai vechi, derivă strămoşie. Strămoş înseamnă tatăl bunicului sau al bunicii. Dintre acești strămoși și moşi s-a recrutat prima categorie de semidivinități gentilice. Acestea sunt strămoşii şi moşii eponimi, civilizatori sau salvatori ai comunității lor sătești sau etnice.

În ansamblul lor aceste categorii de eroi se desprind din cultul funerar acordat strămoşilor și moşilor printr-un necontenit proces de mitizare a reprezentărilor lor mitice. Reprezentările mitice feminine devin din ce in ce mai estompate in timp şi spaţiu; cele masculine, din ce in ce mai vii în memoria colectivă a românului.

Decantarea reprezentărilor mitice ale moaşelor nu este totuși uniformă și paralelă. Aceea a moşilor este mai precisă şi mai constantă. Aceea a moașelor (adică a babelor) este în esența ei mai insignifiantă. 

۞ Moşii şi Babele ۞

Moşii şi babele alcătuiesc deci un lot de semidivinități sau sfinți populari care și-au pierdut individualitatea mitică, păstrând în schimb personalitatea lor colectivă mitică. Dintre moşii care își menţin o brumă de identitate sacră sunt cei care au imprimat comunităților săteşti numele lor cu accente mitice, care au incitat legendele satelor cu o fabulaţie proteică pe măsură ce coborâm în timp până la orânduieli considerate supraumane ale mitului lor. Ne gândim la ceea ce a rămas din preistorie în istoria poporului român şi la derivatele ei fireşti.

Cum vom constata, strămoșii și moşii au căpătat o aureolă de semizei şi uneori chiar de zei, precum multe făpturi mitice au căpătat în mitologia română înfățișarea de bătrâni, uneori de bătrâni uitați de timp şi oameni. 

Obştea sătească ۞ Spița de NEAM

Din istoria satelor româneşti au rămas unele resurse etnografice şi reminiscente folclorice în organizarea internă a satului (obştea sătească și moşia sătească pe strămoşi şi moşi, pe bătrâni şi spițe de neam), care şi-au menținut caracterul sacral pină la începutul secolului al XX-lea în economia domestică familială și aceea comunitară sătească.

Acestor strămoși și moși, numiți „oameni bătrâni și buni„, „dătători de legi și datini„, li s-a păstrat un cult complex, totodată domestic, funerar, comunitar, sărbătoresc și ludic, deosebit la poporul român. 

Cultul domestic al strămoşilor și moşilor.

Acest cult s-a menținut prin transmiterea din generație în generație a ceea ce au făcut bun pentru familie, prin păstrarea vie în memorie a amintirii străbunilor și a solicitării ajutorului lor in orice împrejurare din viață. Noi ne amintim de un moş din partea mamei, o figură de plăieș înalt, voinic şi grav, care spunea nepoţilor lui: “Mãi copii, ce vă rugați la icoane, rugaţi-vă la strămoșii noştri morți să vă ajute, că sunteți din spița lor omenească”.

Extras din Mitologie Română de Vulcănescu

Nota autorului: Timișorenii au fost invitați să investească în Ținutul Momârlanilor, Valea JIULUI, ținutul în care oriunde privești vei vedea chipuri împietrite de la începuturile timpului. Regatul ancestral apărat de creaturi mistice prezente în poveștile bunicilor și străbunicilor noștri, povești și legende în care ne povestesc cum poți să intri în acest tărâm al magiei doar cu sufletul curat și doar cu intenții bune.

Vino alături de noi pe urmele strămoşilor într-o călătorie dincolo de timp acolo unde totul a rămas neschimbat și pur.