Civilizația Dunăreană
E în genere cunoscută constatarea că marile cursuri de apă care străbat continentele au avut aproape întotdeauna un rol la dezvoltarea civilizaţiilor, încă din cele mai vechi timpuri. Acest fenomen a fost verificat în chip strălucit atât în civilizaţia egipteană, cât şi în civilizaţiile din Mesopotamia, ca să cităm numai două exemple mai cunoscute şi incontestabil concludente pe deplin.
Întreaga civilizaţie egipteană – ale cărei începuturi preistorice se urcă la cel puţin 5000 de ani înainte de Hristos, nu poate fi explicată şi înţeleasă decât prin valea Nilului, fără de care toată regiunea ar fi fost un pustiu şi n-ar fi putut juca nici un rol în istoria civilizaţiilor omeneşti. Acelaşi lucru se poate spune desigur şi despre civilizaţiile din Mesopotamia: fără binefacerile Tigrului şi Eufratului n-am fi avut aci nici civilizaţiile preistorice de la Susa şi de la Ur – şi n-am fi avut apoi nici civilizaţiile istorice – în general mult mai bine cunoscute sub denumirea generică de civilizaţia asyro-babyloniană.
Exemplele acestea se pot înmulţi desigur, însă nu cred că e locul să prelungim această exemplificare. Dar tocmai această constatare a rolului fluviilor în dezvoltarea civilizaţiilor omeneşti de-a lungul mileniilor şi al secolelor, poate aduce în mintea oricui întrebarea dacă pentru ţara noastră, străbătută de cel mai însemnat fluviu al continentului european, cercetările arheologice n-au dus cumva la acelaşi rezultat!?
Una dintre cele mai strălucite culturi din ultima jumătate a mileniului V î.Hr. este (alături de complexul Ariuşd – Cucuteni – Tripolie) cultura Gumelniţa. Cu tot aspectul unitar al culturii, au putut fi definite câteva variante regionale: una nord-dunăreană, alta dobrogeană, cea de a treia sud-balcanică, la care se adaugă aspectul cultural Stoicani – Aldeni din nord-estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, care a trecut şi la est de Prut, în zona situată imediat la nord de Dunăre.