Dachine luptătoarele GETÆ

Dachine – principiul energetic feminin

România Educată ✏️ Extras din Arhivele BIRTA ✏️🏹 TOMIRIS ⚔️

Daniel ROȘCA iulie 24, 2023

Luptătoarele
🏹 GETÆ ⚔️

O serie de papirusuri aflate în arhivele noastre conțin mențiuni despre Dachine – principiul energetic feminin, sinonimul cunoaşterii, inteligenței și înţelepciunii, în literatura tantrică hindusă numele unei zeițe asociate cu cele şase chakre ale corpului uman.

Existența unei legături cauzale cu neînfricatele luptătoare dacice, urmează să fie stabilită de antropologi şi etimologi, scopul acestei lucrări nefiind o asemenea abordare. Trebuie avut în vedere şi faptul că paleografiile diferite folosite mai jos nu au permis formatarea uniformă a textului, astfel încât aceste inadvertente trebuie luate în seamă.

Redăm în continuare textului (în original, traducerea engleză, sârbă/croată şi română) câteva exemple preluate din lucrare noastră publicată la Berlin: ,,Afurisania lui Doja” (v. Birta 17, Birta 18), din care am extras cap. VII, IX şi X (pag. 438-439; 441-444). Vajradhara – Dumnezeul în fața căruia tremură toți demonii ✟

România Educată ✏️ Extras din Arhivele BIRTA. Se spune că un popor fără tradiții este un popor fără viitor! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Copilul tău trebuie să viseze! Copilul tău are nevoie de o ancoră, are nevoie să îşi cunoască cu adevărat rădăcinile !

📚 Muzeul BIRTA 📚 🏹 Regina TOMIRIS ⚔️ Ambasadori proiect 🎭 ✏️ România Educată ✏️