Energia formelor
Energia ancestrală a pelasgilor🏺
Călătoria ta începe cu aceleași practici agricole care au susținut primele societăți umane, de la câmpiile fertile ale Olteniei, leagăn al agriculturii, până la câmpiile bogate în cereale ale Europei antice 🏺
Aceste tradiții au dat naștere unei înțelepciuni care a traversat mileniile. Strămoșii GETO-DACILOR au înțeles puterea formelor 🏺 ca un mijloc de a conserva grânele pe termen lung, prevenind infestările cu acarieni și asigurându-le longevitatea. Această înțelepciune străveche este întruchipată în Vasul de la Cârcea 🏺 datând din anul 5000 î.Hr., un simbol al patrimoniului cultural transmis din generație în generație.
Gravura sa ♦ coloana ancestrală a infinitului ♦ reflectă legătura profundă cu tradițiile care au garantat nu doar viabilitatea culturilor, ci și perpetuarea valorilor ancestrale. Strămoșii GETO-DACILOR, pelasgii, au folosit energia formelor pentru a conserva grânele pe perioade extinse, prevenind dezvoltarea acarienilor și protejându-le integritatea. Această forță a formei, încărcată de înțelepciune ancestrală, continuă să ne inspire, creând o punte vie între trecut și prezent.
Hrana GETO
DACILOR 🌾
Ce alimente foloseau GETO-DACII? Este firesc să ne punem întrebarea cam ce alimente consumau GETO-DACII, cum le pregăteau, ce cultivau în grădini, ce animale creșteau şi apoi să venim spre zilele noastre şi să vedem ce a mai rămas, ce s-a adăugat și ce a dispărut. Din informațiile ajunse până la noi, aflăm că:
„La începutul secolului al II-lea d.Hr. alimentația geto-dacilor era bazată în special pe cereale şi legume, asemenea multor zone ale Europei din acea vreme. Grâul, meiul şi orzul erau cultivate şi utilizate în întreg spațiul carpato-danubiano-pontic, ultimele două, meiul şi orzul fiind folosite şi pentru hrănirea animalelor domestice”.
Meiul fiert în apă sau lapte, forma baza unui terci în care se mai adăuga spanacul și loboda sau combinații cu lintea şi mazărea. Acesta reprezentau cea mai răspândită hrană în lumea dacică. Grâul măcinat era folosit pentru obţinerea făinii din care se găteau lipii și pâine. Tot în acest scop era folosit şi orzul, dar acesta se folosea şi pentru obţinerea unui ferment cu ajutorul căruia se producea berea.
Alacul era o specie de grâu cultivat încă din timpuri preistorice. Este o cereală păioasă cu un singur bob în spiculeţ. Alacul conţine mai puțin gluten decât grâul obişnuit. Se consideră că alacul a fost cultivat încă din jurul anului 6.500 î.Hr.
Dintre legume cele mai apreciate erau mazărea, lintea, bobul, usturoiul şi ceapa. Se pare că dacii sunt cei care au inventat mujdeiul cu usturoi şi au aplicat spartul cepei cu pumnul. Că dacii ar fi inventat mùjdeiul, ne informează istoricul roman Discorides, Plaut. Alte plante folosite de către daci la prepararea bucatelor erau: morcovul, spanacul, loboda, ştevia, dar nu lipseau din alimentație nici ciupercile.
Fructele frecvent utilizate erau: strugurii, merele, perele, prunele, fragii, afinele, zmeura. Dintre plantele autohtone uleioase istoricii menționează: muştarul, macul, cimbru şi mărarul. Unele dintre acestea aveau, însă mai mult un rol medicinal, dar nu este exclusă nici folosirea lor ca şi condimente alimentare. Tot ca şi condimente, nu lipseau de la masa dacilor sarea şi oțetul din vin.
Grăsimile folosite în alimentație aveau două provenienţe: animală şi vegetală. Din categoria grăsimilor vegetale se utilizau diferite uleiuri, iar din grăsimea animală cea mai utilizată era seul. Carnea din bucătăria dacilor, cum era şi firesc, avea tot o dublă proveniență: de la animalele domestice: păsări, cele mai cunoscute fiind: găinile, rațele, gâştele sau animale mari: oi, capre, cornute.
Arc peste milenii
Hrana jienilor momârlani 🐏 🐑
O cantitate apreciabilă a cărnii consumate provenea din vânat de la animale mici până la animale mari, căci vânat se găsea din belşug 🏹 Era vorba de iepuri, căprioare, cerbi, mistreţi, urşi, mergând până la bouri. Nu erau ocolite nici păsările sălbatice. Ouăle reprezentau un produs frecvent întâlnit în alimentația dacilor, ca şi peştele. Prepararea cărnii se făcea prin fierbere, prăjire, frigere, chiar şi carne la proţap aşa după cum ne dezvăluie unii istorici antici. Surplusul de carne era conservat în timp prin sărare şi prin afumare. Păstrarea unor alimente se făcea în gropi săpate în stâncă sau în pământ, mai ales pentru cereale şi legume. Temperaturile scăzute din aceste gropi facilitau acest lucru.
O punte între trecut și prezent 🏺
Turismul gastronomic este o punte între trecut și prezent, un simbol al reîntoarcerii la rădăcini pentru redescoperirea tradițiilor. Poveștile bunicilor sunt spuse și în zilele noastre aici, în Valea Jiului, cu aceeași pasiune de altădată.
Energia ancestrală a momârlanilor va fi revitalizată printr-o nouă eră în gastronomia românească. 🐑 Meniul Momârlănesc 🐏 trece la următorul nivel. Certificare academică, prin expertiza Domnului Profesor Petre Săvescu de la Facultatea de Chimie Alimentară, Universitatea din Craiova.
Extras din “Zestrea culinară şi longevitatea în Ținutul Momârlanilor” Dumitru Gălăţan Jieţ, Editura Măiastra, Tg. JIU, 2022.
