Darul lui RHABON
& Civilizaţia Asyro-Babyloniană ۞
Întreaga civilizaţie egipteană – ale cărei începuturi preistorice se urcă la cel puţin 5000 de ani înainte de Hristos, nu poate fi explicată şi înţeleasă decât prin valea Nilului, fără de care toată regiunea ar fi fost un pustiu şi n-ar fi putut juca nici un rol în istoria civilizaţiilor omeneşti. Acelaşi lucru se poate spune desigur şi despre civilizaţiile din Mesopotamia: fără binefacerile Tigrului şi Eufratului n-am fi avut aci nici civilizaţiile preistorice de la Susa şi de la Ur – şi n-am fi avut apoi nici civilizaţiile istorice – în general mult mai bine cunoscute sub denumirea generică de civilizaţia asyro-babyloniană.
⌘ Civilizaţia Dunăreană ஜ
Exemplele acestea se pot înmulţi desigur, însă nu cred că e locul să prelungim această exemplificare. Constatarea rolului fluviilor în dezvoltarea civilizaţiilor omeneşti de-a lungul mileniilor aduce în mintea oricui întrebarea dacă pentru ţara noastră, străbătută de cel mai însemnat fluviu al continentului european, Dunărea, cercetările arheologice n-au dus cumva la acelaşi rezultat (Civilizaţia Dunăreană: Turdaș Vinća, Vădastra, Gumelnița, Cucuteni & HAMANGIA)!?
RHABON, Râul cel BUN – vechea denumire a râului JIU.
Primele însemnări legate de râul JIU provin de la Herodot unde regăsim prima lui denumire din vechime: RHABON. Aşa apare în primele referiri importante despre cursul de apă pe care le fac istoricul Strabon şi Pliniu cel Batrîn, în secolul a II-a d.Hr. Primul document în care este schiţat cursul râului aparţine lui Claudius Ptolomeus.
EUGEN NICOLAESCU „Denumirea veche a râului JIU trebuie să fie tot o parafrază. Geții îi numeau prin parafraze pe zeii lor față de străini. Filiera greco-latină prin care a parvenit acest nume ridică două dificultăți. Mai întâi avem succesiunea ”RH” (fără vreo vocală între cele două consoane, dacă H este aici consoană) care este neuzuală la geți. Geții foloseau litera ”H(η)” pentru a nota vocala lungă ”II” (participiul de la verbul lat. eo = a merge, a ajunge, a descinde). În al doilea rând, grecii foloseau același semn alfabetic pentru sunetele ”B” și ”V”, ceea ce conduce la ambiguitatea BO – VO.
În eventualitatea că acolo este scris numele zeiței regine Bo, sintagma BON s-ar traduce prin ”fiul lui Bo”, ceea ce ar contrazice afirmația din textul Plăcuței 108 în care se spune explicit că Jo, cum era numit la un moment dat JIU, a fost adus de zeița Io (Iio). Dacă acolo ar fi litera ”V”, cuvântul prescurtat prin aceasta ar fi fost ”veneratul” (lat. venerandus). Dar nicio combinație de semnificații posibile, din codul amintit, nu continuă în mod acceptabil expresia. Singurul cuvânt din codul sacerdotal get notat prin ”B” este adjectivul utilizat la forma feminină ”beata”, cu semnificația ”(prea)fericita” atunci când este vorba de una din cele două născătoare de fii de la Zeus.
În acest caz, finalul expresiei ar fi ”fiul prea-fericitei născătoare”, ceea ce ar continua firesc semnificația primei părți a expresiei (RHA). Această primă parte cere să lămurim dacă ”H” este transcrierea literei ”h” (notată în limba greacă prin ”X (χ)”) sau ”ii” (”H, η”), adică să cunoaștem cu precizie cum era grafiat acest nume în alfabet grecesc.
Cele două posibile ”alegeri” conduc la cel puțin două variante de citire a primelor trei litere din numele analizat. În primul caz, începutul expresiei ar fi ”Regele moștenitor al cerului…” sau ”Regele adus/venit în cer …”. Personal aleg prima variantă, iar întreaga expresie este ”Regele moștenitor al cerului este fiul prea-fericitei născătoare”, ceea ce trimite cel mai probabil la (semi)zeul JIU.
Varianta RIIA (PHA, riia) ar putea intra ca opțiune dacă acolo am avea o formă arhaică a cuvântului „râu” (lat. rivus) iar cuvântul continuă cu o formă a adjectivului sau adverbului latin bene, a substantivului latin bonum, sau a adjectivului latin bonus, pentru a forma parafraza acceptabilă ”Râul cel BUN”. În textul de pe Plăcuța 002, după un procedeu lingvistic asemănător, Zamolxio este numit ”Zeibun”.”